Ardealul este patria înjurăturilor „domoale” ca ritm, dar devastatoare ca inventivitate. Atunci când un cioban de la munte își pierde răbdarea—fie că i-a intrat lupul în strungă, fie că i s-au împrăștiat miorile prin jnepeniș—limbajul devine o formă de artă abstractă, plină de elemente religioase, anatomice și rurale.
– O înjurătură „grea”, folosită când treaba e cu adevărat groasă (de exemplu, dacă a căzut brânza în glod).
– Adresată de obicei unui ucenic de cioban care a pierdut cârlanii. Injuraturi din Ardeal spuse de un cioban! Necenzurat!
Iată o incursiune în „lexicul de descărcare” al baciului ardelean, păstrând savoarea regională: 1. Stilul: Molcom, dar apăsat
Gura, sufletul, crucea și... neamul sunt „țintele” preferate. – Adresată de obicei unui ucenic de cioban
Coada măturii, dâra carului sau opinca devin arme lingvistice. 3. Exemple „clasice” (Necenzurate, cu grai ardelenesc)
– Grinda casei e un element sacru în gospodăria țărănească, deci atingerea ei verbală e o jignire maximă. neamul sunt „țintele” preferate
Spre deosebire de înjurătura din sud (care e rapidă și agresivă), ciobanul din Ardeal te înjură de parcă ar spune o poveste. Folosește mult , „no” și „măi” , iar verbele sunt lungite, să aibă timp „victima” să proceseze ocara. 2. Elemente recurente